Rain Sultanov / Isfar Sarabski

09 March 2019, hour 19:00
jazz in church festival
Biserica Luterana, București

Fara indoiala, intalnirea cu instrumentistii din Azerbaidjan, “Tara Focurilor”, este o surpriza, o curiozitate care merita satisfacuta, spectacolul in duo saxofon/orga, semnat de unii dintre cei mai cunoscuti si interesanti artisti din acest teritoriu, atat de exotic noua, fiind mai mult decat o premiera pentru public, avand si valenta de a ne lamuri daca protagonistii, ambii de origine din Baku, sunt cu adevarat (j)azeri.

Rain Aladdin Sultanov (1965) provine dintr-o familie de muzicieni, este scolit temeinic in muzica clasica, antrenat serios in fanfara militara, dar orientat iremediabil catre jazz, fiind un admirator al scolii americane, ale carei influente sunt prezente in opera sa, in tehnica si rigoare. Ii este recunoscut meritul de a fi valorificat patrimoniul muzical al tarii sale in albumele sale, dar si cel de a fi dezvoltat scena nationala de jazz si intreaga comunitate ce vibreaza in jurul acestui fenomen, atat prin activitatea sa, cat si prin marele festival de jazz pe care l-a demarat si caruia ii poarta, anual, grija. Isfar Sarabski (1989), pe de alta parte, apartine unei alte generatii, cea asupra careia scoala sovietica si-a pus amprenta doar in trainicia educatiei, el reusind sa stapaneasca magistral toate instrumentele cu claviatura, sa castige astfel Concursul de Pian de la Montreux, avand si libertatea absoluta de a isi seta sursele de inspiratie si de a isi canaliza creativitatea in oricare dintre sensurile posibile. Asa au luat nastere Isfar ”cel acustic”, pianistul de muzica clasica, organistul, bursierul de la Berklee Music College, dar si geamanul ”cel electric”, care are cate ceva dintr-un DJ extraterestru, dintr-un inginer de sunet sci-fi si dintr-un compozitor cosmonaut de secol XXII. Ambii gusta din plin succesul si promit enorm.

Intalnirea dintre Rain Sultanov si Isfar Sarabski s-a materializat in proiectul Cycle, gravat pe disc in Germania in urma cu un an, dar imprimat intr-o biserica din Baku. Este vadita oportunitatea derularii acestui Cycle si aici, in Biserica Evanghelica din Bucuresti, pentru a se relua acest dialog liric intre doi muzicieni atat diferiti cat si asemanatori, care dau viata unui univers muzical mult mai complex decat am putea anticipa, unde saxofonul, orga de biserica si pianul (cele doua claviaturi il au, simultan, pe Isfar la comanda) formeaza o magie rara pe fundalul atmosferei sacrale, ce predispune la introspectie. Avem un numar foarte mic al colaborarilor saxofon-orga de biserica, cea mai notorie fiind cea semnata, cu multi ani in urma, Garbarek/Johnsen, peisaj sonor devenit cult pentru cunoscatori, la care, involuntar, (j)azerii se raporteaza. Acestia din urma rezolva insa, din alaturarea instrumentelor, sentimentelor si cadrului religios, complet altfel ecuatia portativ-traire-pasiune, conducandu-ne adesea catre o perceptie optimista, unde spectatorului i se insufla o afectivitate vecina evlaviei, cat si o indicata dispozitie meditativa.

*Text scris de dl. Paul Tutungiu

Biletele și abonamentele sunt disponibile online pe entertix.ro și myticket.ro în rețelele magazinelor Cărturești sau Carrefour. Primele 100 de bilete au un preț special de 120 lei în pre-sale. După aceea prețul unui bilet este de 150 lei pe seară.

Daca va inscrieti veti primi un mail cu 30 de zile inainte de eveniment prin care va reamintim detaliile acestuia.

 
:
:
 

Doresc sa primesc un mail de reminder despre acest eveniment

Doresc sa ma inscriu la newsletter JAZZ.RO

 

sdsds

  • Ambasada Elvetiei
  • Green Sound Team
  • Andante Music
  • Cosmovici Intellectual Property
  • Ambasada Germaniei

sdsds

  • Ambasada Norvegiei
  • Ambasada Danemarcei
  • Institutul Balassi
  • Institutul Cultural Roman
  • La Copac

sdsds

  • M60
  • Green Hours
  • Institutul Francez

en partners

  • Senso Days

sponsors

  • Geberit
  • Holcim
  • Best Print
  • Swiss Sponsors Fund
  • AzoMures

sponsors

  • Wens Travel

media partners

  • Zeppelin
  • Sapte Seri
  • Carturesti