adminAnouar Brahem (n.1957) este muzicianul tunisian care a strapuns toate barierele dintre Est si Vest, oferindu-ne, prin muzica sa instrumentala bazata pe timbrul incantator al oud-ului (lauta arabeasca), prilejul de a asculta adierea Orientului. In 2011 (anul realizarii prezentului interviu si publicarii acestuia in revista Dilema Veche) a venit pentru intaia oara in Romania, in trioul cu Francois Couturier la pian si Jean Louis Matinier la acordeon. Sambata, 27 octombrie 2012, Anouar se intoarce cu cel mai recent proiect al sau, cvartetul (si albumul) “The Astounding Eyes Of Rita” – ECM Records. Sala Radio va fi, din nou, arhiplina.
Paul Tutungiu:Prefatand concertul dumneavoastra, Dhafer Youssef – aflat, de asemenea, in prima sa vizita in Romania – va numea prieten si sursa de inspiratie. Exista o traditie in arta oud-ului, o scoala, un tandem maestru-ucenic?
Anouar Brahem: Da, exista o mare traditie in arta oud-ului. In muzica traditionala araba, oud-ul a ocupat intotdeauna un loc central. Incepand insa cu anii ’50, si ca urmare a influentelor occidentale, orchestra araba s-a marit si oud-ul s-a vazut „inecat“, regasindu-se insarcinat doar cu roluri de figuratie, pierzandu-si, astfel, rolul motor in orchestra si, incetul cu incetul, disparand total. Eu am avut sansa enorma de a fi, timp de cativa ani, elevul si discipolul unui mare maestru, cu siguranta unul dintre ultimii: Ali Sriti. Dar, de la începutul anilor ’90, asistam la o forma de renastere a artei oud-ului in prezenta unei noi generatii de interpreti. Astazi exista din ce în ce mai multi tineri interpreti de oud, ceea ce ne-ar putea permite sa vorbim de o noua scoala. Cazul lui Dhafer Youssef este elocvent.
Sunt multe voci care spun ca oud-ul este un instrument oarecum limitat. Credeti ca exista o oarecare dificultate in a te exprima “total” cu ajutorul lautei?
Cu siguranta, paleta oud-ului nu este precum cea a unui pian, nici nu este un instrument polifonic, iar volumul sau sonor este destul de limitat. Ca si cea mai mare parte a instrumentelor acustice cu coarde, oud-ul este un instrument fragil si, cu toate acestea, in ciuda varstei lui (are douasprezece secole), continua sa traiasca. Mai mult decît atat, beneficiaza de un extraordinar interes recastigat in lumea intreaga, iar in muzica araba este astazi un vector al modernitatii. Pentru un instrument care acumuleaza atatea handicapuri, este un parcurs destul de iesit din comun. Sa-i uram viata lunga!
Cat valoreaza un oud bun? Este mai pretios unul nou (aidoma pianelor) sau unul vechi (cazul viorilor)?
E greu de spus. Nu se gasesc oud-uri bune asa de vechi precum vioara, instrument care poate avea cateodata si peste patru sute de ani. Nu stiu daca aceasta se datoreaza conditiilor de conservare a oud-urilor vechi sau este natura instrumentului în sine. Eu am un magnific luth sirian, care are mai putin de o suta de ani, insa nu la el cant si nu cu el calatoresc, caci este prea fragil. Cel pe care interpretez in mod regulat are cam patruzeci de ani. La inceput nu era un instrument de buna calitate, insa a imbatranit foarte bine si am si reusit sa-l ameliorez schimbandu-i tablia. Acum este foarte bine echilibrat. E foarte dificil sa gasesti un oud bun.
Cariera dvs. discografica a inceput acum 20 de ani, la casa de discuri ECM, careia i-ati ramas fidel. Circula o legenda potrivit careia ECM nu accepta benzi demo, dar ca dvs. sunteti singurul artist al carui contract a plecat de la audierea unei asemenea casete.
Nu este o legenda, ci purul adevar. Trimisesem, intr-adevar, o caseta la ECM si, dupa cateva zile, Manfred Eicher mi-a telefonat pentru a-mi propune sa inregistrez. Imi dau seama cat de iesit din comun este acest fapt.
ECM produce editii de muzica contemporana; este oud-ul atat de important pentru universul sonor al epocii noastre sau, mai curand, vocea dvs., mesajul muzical se inscriu in rigorile producatorului german?
Cand am inceput sa cant, eram pasionat de muzica araba veche, pe care am studiat-o foarte serios. Insa, cu timpul, am devenit compozitor si creatia mi-a devenit principala preocupare. Astfel, cand am inceput sa urc pe scena ca muzician profesionist, nu-mi inchipuiam s-o fac altfel decat prezentandu-mi propriile compozitii. In acelasi timp, creatia nu are sens pentru mine decat daca este inedita, originala, personala si, deci, contemporana. ECM este locul ideal pentru muzica pe care o compun. Muzica contemporana nu este doar muzica noua a traditiei europene, ci toata muzica noua din lume.
Recent ati fost filmat si inclus în documentarul-tribut ECM Sounds and Silence. Ati fost onorat, sau vorbim mai degraba de o obligatie? Multi muzicieni care au adus faima si beneficii label-ului ECM au fost, inevitabil, omisi.
Nu am participat la geneza filmului, nu pot comenta despre prezenta sau absenta unui artist sau a altuia. ECM are o paleta foarte bogata de artisti, sunt atat de multi muzicieni extraordinari sub insemnele lor! Despre ECM se pot face zece filme, nu unul, care pot fi, toate, unul mai interesant decat altul. Pentru mine, nu a existat nicio obligatie, lucrurile s-au facut in mod natural si a fost foarte placut sa particip la film. Totul s-a petrecut intr-un spirit de mare sensibilitate si de respect artistic. Cred ca filmul s-a facut cu artistii care erau acolo in momentul respectiv, legat de imprimarea unui disc sau de un concert. A contat, asadar, posibilitatea acestora de a se intalni cu Manfred Eicher, cu regizorii si deci cu filmul în sine.
Aveti multe formule scenice pe care le desfasurati in paralel. Aproape toate variantele in care ati concertat si, ulterior, ati imprimat fac, in continuare, obiectul recitalurilor dvs. Asta e oarecum neobisnuit, intrucat majoritatea muzicienilor nu se mai intorc la echipele precedente, cauta unele noi. In plus, in cazul dvs. nu vorbim de inlocuirea unor instrumentisti cu altii, ci despre o alta arhitectura sonora.
Fiecare proiect are o geneza proprie si, de obicei, eu nu ma ocup decat de unul singur o data, acela al ultimului disc, interpretand intotdeauna acelasi program. La ora actuala, grupul cu care concertez este noul meu cvartet, cel de pe The Astounding Eyes Of Rita. De putin timp insa, mi se intampla sa cant si cu trioul de pe Le Voyage de Sahar, cu François Couturier si Jean-Louis Matinier, dar si cu cel de pe Thimar, alaturi de Dave Holland si John Surman. Tin foarte aproape de sufletul meu aceste doua formule vechi de trio.
Anul acesta, Festivalul de la Montréal v-a invitat, in trei zile consecutive, cu aceste trei dintre cele mai de succes si mai diferite proiecte ale dvs. Este o premiera?
Festivalul de la Montréal mi-a propus sa apar anul acesta in cadrul prestigioasei serii “Invitatie”, cu trei concerte diferite. Am considerat ca, in afara de noul meu proiect, ar avea sens sa reinterpretez Le Voyage de Sahar si Thimar. A fost o ocazie de regasiri formidabile si, avand în vedere primirea extraordinara a publicului, acesta ramane un eveniment marcant in viata mea de muzician.
O altfel de premiera, amara, a avut loc tot anul acesta la Montréal: Khaled Yassine, percutionistul libanez din cvartetul de pe The Astounding Eyes Of Rita, nu a primit viza, drept pentru care cvartetul a devenit, pe loc, un neasteptat trio. Ce s-a intamplat si cum ati reactionat?
Intr-adevar, Khaled Yassine nu a primit viza de intrare in Canada. Nu se stie cu adevarat daca i-a fost refuzata sau daca nu a fost gata la timp. In orice caz, cam la o luna dupa ce si-a depus cererea, viza nu era gata si nimeni nu a fost capabil sa-i prezinte vreun motiv. Pe scurt, nu a putut calatori la Montréal. A fost un moment de frustrare enorma pentru noi toti si, daca am decis sa nu anulam concertul si sa interpretam in formula de trio, acest fapt se datoreaza publicului. A fost o decizie dificila, caci percutia joaca un rol important in acest proiect si ne-a fost foarte greu sa ne imaginam interpretand fara percutie. In ciuda frustrarii si a dificultatii insa, Björn Meyer, basistul, si Klaus Gesing, clarinetistul, au facut fata formidabil. Daca judecam dupa reactia publicului si a presei, cred ca am realizat un concert bun. Unii dintre jurnalisti l-au descris chiar ca pe unul dintre cele mai importante ale festivalului.
Cand aveam 17 ani, am decis cu un prieten sa facem o calatorie in strainatate si am vizitat noua tari, fiind plecati de-acasa timp de o luna si jumatate. Nu eram bogati si am facut aceasta calatorie cu mijloace foarte limitate, insa a fost o experienta formidabila. In acea epoca, frontierele erau deschise si nu aveam nevoie de viza. Astazi, pentru marea majoritate a tinerilor, acest tip de aventura este de neconceput, iar eu consider acest fapt regretabil. Este de mirare ca, in aceste momente in care se vorbeste mai mult decat oricand de mondializare si de libera circulatie a produselor comerciale, inchidem frontierele pentru oameni. Nu este treaba mea sa judec politica controlului de frontiera al unor tari, dar, din punct de vedere uman si moral, acest fapt ma deranjeaza foarte mult, caci se opune ideilor de diversitate si fuziune, care inseamna, pentru mine, notiuni fundamentale ale omenescului. Dupa parerea mea, nu este posibila viata, nu este posibila cultura in absenta diversitatii.
Cantati, in general, alaturi de muzicieni de jazz. Totusi, muzica dvs. nu este jazz. Care sa fie motivul?
Nu stiu de ce am avut aceasta dorinta irezistibila de a canta cu muzicieni de jazz si de a compune pentru instrumente de jazz. Vin totusi dintr-o cultura muzicala foarte diferita si, la vremea respectiva, acest fapt a fost perceput ca o ciudatenie. Iar asta se intampla inaintea modei world music in care toata lumea canta cu toata lumea. Versatilitatea muzicienilor de jazz, deschiderea lor si paleta larga pe care o pot avea in exprimare au fost determinante. Ca si in jazz, in traditia muzicala araba improvizatia este foarte importanta.
Dvs. nu apareti niciodata pe albumele altora, de ce?
Imi este frica sa nu ma pierd. A compune presupune o mare concentrare. Munca pentru propriile proiecte imi cere mult timp si multa atentie. Asta ma duce chiar cateodata la reducerea considerabila a concertelor. Ar trebui sa gasesc un interes muzical major pentru a accepta sa lucrez intr-un proiect care sa nu fie al meu.
Circula muzica dvs. si sub forma de partituri? Scrieti si pentru celelalte instrumente care va acompaniaza?
Da, desigur, scriu muzica pe partituri. Sunt insa lucruri legate de spiritul muzicii, care nu se scriu cu adevarat. Ramane ca interpretul sa le simta si sa le exprime, in afara notelor mele. Este si motivul pentru care alegerea muzicienilor cu care lucrez imi ia foarte mult timp. Nu trebuie sa ma insel. Ca si intr-un film, trebuie ales bine actorul, cel ce va da viata personajului.
Care sa fie instrumentul cu care va imaginati, intr-o buna zi, ca veti imprima? Bogatia spectrului sonor de pe albumele dvs. ma face sa cred ca inca explorati.
Chitara flamenco si fluierul indian sunt instrumente care ma fascineaza. O orchestra de coarde, de asemenea.
Daca nu vi se oferea sansa de a deveni un virtuoz al oud-ului, care ar fi fost alternativa pe care v-ati fi dorit-o? Chirurg, scafandru, maharajah?
Am multe interese pentru atatea lucruri diferite, insa practica muzicii este atat de cronofaga si energofaga, incat nu-mi ramane timp sa fac altceva. Este frustrant. Mi se intampla sa ma gandesc sa o las mai incet cu muzica, pentru a avea mai mult timp sa pot citi, sa vad un film, sa invat lucruri noi… Ma vad cateodata cineast, bucatar, aventurier, explorator. Ati spus maharajah? Nu este o idee rea. Imi aminteste de filmul Salonul de muzica al regizorului indian Satyajit Ray, care povesteste declinul unui mecena aristocrat care isi sacrifica averea si familia pentru arta, dand receptii ruinante in salonul sau de muzica. Mi-ar fi placut sa fiu mecena.
Cat de importanta este muzica in expunerea peste hotare a tarii dvs.? Va considerati un produs de export, un ambasador? Realizeaza tunisienii ce importanta spirituala va confera oameni din lumea intreaga?
Pentru mine e dificil sa judec aceste lucruri. Exista ceva inaccesibil in muzica, ceva intangibil care ne face sa ramanem umili. Indata ce avem sentimentul ca atingem ceva, ni se reveleaza o lume inca si mai mare, si mai bogata. Sunt foarte mandru de stima pe care unii tunisieni mi-o poarta, dar nu doresc sa fiu nici ambasador, nici un “produs de export”. Doresc sa fiu cat mai liber cu putinta.
Cum apasa asupra dvs. si a universului sonor, pe care l-ati construit, povara religioasa? Exista, fara indoiala, in mod regretabil, un zid intre spiritualitatea asa-zis occidentala si cea orientala, cea careia ii sunteti asimilat. E drept ca ati contribuit la demolarea acestui zid, insa ultima decada l-a reconstruit. Orhan Pamuk spunea de curand: “Dupa septembrie 2001, ne citesc multi occidentali, cautand sa ne inteleaga“. Credeti ca aveti si un public generat de acest gen de curiozitate?
Nu pot spune daca publicul pe care il am in Europa sau in alte parti este generat si alimentat de o astfel de curiozitate. Poate doar o parte din el. Cei mai multi dintre cei pe care-i intalnesc si care-mi vorbesc de circumstantele in care mi-au descoperit muzica imi spun adesea ca mi-au gasit muzica intamplator, ascultandu-mi vreunul dintre discuri la vreun prieten sau la vreo cunostinta. Cat despre problema zidului, cred ca este o idee ce se construieste in mintea oamenilor, dar care nu are baze reale. Ignoranta este principalul responsabil al construirii zidului, daca e sa numim unul. In general, omul cauta sa faca bine, dar are tendinta neplacuta de a-si crea dusmani.
Sunt, desigur, diferente intre spiritualitatile si culturile occidentale si orientale, dar sunt si multe similitudini si legaturi. Istoriile noastre sunt atat de intrepatrunse! Cred ca ar fi suficient sa citim istoria, aceea a spatiului mediteraneean, de exemplu, pentru a ne da seama de profunzimea acestor legaturi. Sfantul Augustin, unul dintre parintii Bisericii latine, considerat personajul cel mai important in stabilirea si dezvoltarea crestinismului occidental, este un compatriot tunisian care a studiat la Cartagina, orasul unde, de altfel, locuiesc eu astazi. El s-a nascut in 354, dintr-o mama berbera si un tata romano-african. Maria este citata de mult mai multe ori in Coran decat in Biblie. Pentru islam, Maria este o sfanta, binecuvantata de Dumnezeu. Tunisia este astazi araba si musulmana, dar crestinismul face parte din spiritualitatea si din istoria noastra.
Unde va vedeti in urmatorii douazeci de ani? Veti evolua, veti cauta sa va “mentineti”?
Cred ca activitatea creatoare este o provocare permanenta si sper sa nu cad vreodata in autosatisfactie. Sper sa pot pastra flacara viu aprinsa si sa reusesc, astfel incat peste douazeci de ani, daca voi mai fi in viata, sa scriu muzica mai interesanta decat cea pe care o compun astazi.
Veniti pentru prima data in Romania. Are importanta pentru dvs. aceasta “prima data”?
Sunt cu adevarat bucuros sa cant in premiera la Bucuresti. Sigur ca, pentru o prima data, emotia este si mai mare!
a consemnat Paul TUTUNGIU si a tradus Calin COZMA
Sursa articolului: http://dilemaveche.ro/sectiune/muzica/articol/absen-diversita-ii-nu-sint-posibile-cultura-interviu-anouar-brahem
