admin
Cronica realizata de Adriana Carcu
Festivalul Enjoy Jazz este un eveniment de care pot beneficia in totalitate doar locuitorii zonei aflate in Triunghiul Neckar – Rin, si asta pentru simplul motiv ca el dureaza sapte saptamani. Vestea buna este aceea ca pe tot parcursul lunii octombrie si jumatate din noiembrie, oricare weekend petrecut in cele trei localitati – Heidelberg, Mannheim sau Ludwigshafen -, ar compensa o parte din pierdere si prin prospetimea si varietatea plina de finete a spectacolelor. Festivalul a debutat in plina forta cu 15 ani in urma si de atunci s-a dezvoltat neintrerupt, devenind una dintre cele mai bune adrese europene pentru „Jazz si alte asemenea”. Pe langa garantia unui lineup eminent, Enjoy Jazz a devenit un sinonim al excelentei muzicale indiferent de gen, stil si varsta. Editia din acest an a prezentat 68 de experiente muzicale, care au avut ca protagonisti muzicieni consacrati precum John Scofield, Carla Bley, Anouar Brahem, Joshua Redman sau Brad Mehldau, exponentii jazz-ului nordic– Nils Petter Molvaer, Jan Bang, Bugge Wesseltoft si Jaga Jazzist -, obisnuitii casei ca Nik Baertsch’s Ronin, artistul rezidential Michael Wollny, cat si un contingent crescand de tineri muzicieni precum Tigran Hamasyan, Arun Gosh, Snarky Puppy, Agnes Obel sau Baths. Iata cateva impresii:
Tigran – Shadow Theater
Tigran Hamasyan, la piane si percutie, a prezentat impreuna cu trupa sa Band Red Hail – Areni, voce, Sam Minaie, bas, Charles Altura, ghitara, Arthur Hiatek, tobe -, un show care a inceput precum eruptia unui vulcan. Dupa introducerea la pian, amintind de degetele lungi ale ploii ce se preling pe geam, o masa sonica compacta a pornit sa duca cu sine masuri mixte cu accente vibrante, break-uri grave si dramatice alternante ritmice, conduse de crescendo-ul constant al vocii. O interactiune jucausa dintre plonjeurile tonale ale pianului si structura solida bas/tobe s-a dezvoltat intr-un conglomerat sonic cu inaltimi dodecafonice.
Vocea lui Areni, la inceput perfect integrata in textura sonica, a primit inflexiuni medievale osciland intre dulci diminuendos si atacuri acute pe nota, in timp ce tensiunea pian-bas atingea o solemnitate simfonica. O melodie folclorica a fost urmata de o balada al carei preambul liric a fost segmentat intr-o cadenta solemna, unificata de frazarea ampla, ce a rotunjit asprimile ritmice.
Aluziile arhaice au fost deconstruite de lungile acorduri pe ghitara, cu caderi atonale amplificate de impetuoase secvente simfonice si jazzificate de masuri mixte si atacuri pe contrapunct. In cantecul popular georgian din final, accentele grave ale vocilor lui Hamasyan si Areni au progresat de la o blanda incantatie, pana la o apoteoza coplesitoare , excelent alimentata de dramatismul spiritului slav.
Nils Petter Molvaer & Moritz von Oswald
Trei barbati stau pe o scena intunecata, doi la pupitre inalte, unul in fata, asezat pe un scaun, cu trompeta sa. Ridica trompeta la buze si sunetul razbate ca trezit din adancurile constiintei, purtand cu sine amintirea a vechi mituri si legende. Treptat, sunetul electronic se inteteste cu o tensiune controlata ce gliseaza spre prezent doar pentru a se indeparta din nou spre spatiul atemporal al riturilor. Bataia electronica obsesiva controleaza registrul, trompeta se lanseaza in visare.
Nils Petter Molvaer si Moritz von Oswald, cu Laurens von Oswald – live mixing, au adus la Vechea Garda a Pompierilor din Mannheim un show de o dinamica imploziva, care a oscilat intre cruzimea palpitatiei primare si concretetea segmentala a club-beat-ului. Ingemanarea de forte electronice s-a retras intr-o pulsatie ritmica pentru a permite trompetei sa intervina in arcuri elegante de sunet, loop-uri de voce si citate din teme.
Textura suprapusa, aproape tactila, a sunetului a creat o platforma strabatuta de coridoare, prin care inserturile minimaliste si sfichiurile de sunet ale trompetei au impins groove-ul intr-o coplesitoare frenezie ritmica ce aminteste de dansul ritual. Impactul sonor imediat al performantei, bazata pe recent lansatul album comun 1/1, a fost hotarat amplificat de dinamica interna a instrumentului si de inspirata creativitate a celor trei artisti in actiune.
La sfarsitul unui show electrifiant, Nils Petter Molvaer a revenit pentru un solo care a adus in sala obscura o radianta dimineata de vara cu campii inrourate ce reflectau lumina noua, cu panze de paianjen stralucind argintii in aerul racoros, cu fire de papadie irizate ce pluteau in aerul ce vibra cu energia unui nou inceput.
Jan Bang, Claus Boesser-Ferrari, Sava Stoianov
O productie a directorului festivalului, Rainer Kern, trioul Jan Bang – live sampling, Claus Boesser-Ferrari – ghitara, Sava Stoianov – trompeta, au circumscris domeniul acustic prin integrarea unor faramituri disipate de sunet intr-o bogata tapiserie sonora, creata de experta procesare a lui Jan Bang. O explorare asidua a valentelor sonice la trompeta, preluate de aspre atacuri pe coarde a fost continuata in abstract de catre sampling pentru a reveni ca fosnete de frunze uscate, rafale de vant, cantec inalt de pasare si uitate suspine de nai.
Trompeta si ghitara unite in tonalitati angulare cu tenta baladesca, distantari aeriene, lungi respiro-uri si atingeri singulare de coarda au creat o spatialitate segmentata, recompusa electronic in lamentouri diafane si lungi murmurari.
Imersarea arida a trompetei in teme balcanice cu iesiri abrupte, sustinute de lovituri pe cutia ghitarei, a culminat intr-o frenezie sonora, dublata maiestrit de prelucrarea electronica, ce a rotunjit contururile, a netezit asperitatile si a linistit spiritele.
Youn Sun Nah & Ulf Wakenius
Youn Sun Nah, deja aflata la a treia vizita, a adus cu sine aceeasi prospetime eterica a vocii, rafinata de profunzimea registrelor si de subtilitatea accentelor, care definesc azi o muziciana implinita. Show-ul a inceput cu omagiul adus de Ulf Wakenius lui Ennio Morricone si Egberto Gismonti, intr-un potpuriu de o virtuoaza exactitate si de un rafinament emotionant al expresiei. „Hurt”, o piesa de pe recentul album Lento, cantat in intervale aerate cu adagiouri puternice, ce se pierdeau treptat in soapte, au instalat atmosfera de mister senin ce invaluie show-urile vocalistei.
Piesa lui Wakenius „Momento Magico” a dat intreaga masura a complexitatii vocale si instrumentale, caracteristica celor doi artisti. Alternarea succesiunilor ascendente de ska cu modulatii lirice si inalte accente de opera au fost potentate de acorduri fluide de ghitara ce au dat performantei noi si neasteptate adancimi. Improvizatia vocala, combinand tehnica de jazz cu tonuri de melos corean si frazari vibrante de blues, au construit un arc muzical frumos tensionat de un ambitus incredibil, care a acoperit intreaga suprafata tonala, de la respiratie adanca pana la tonuri de puritatea cristalului.
Pe cadenta tanguitoare din „Lament” vocea a devenit un strigat acut de eliberare pentru a primi apoi inflexiuni suave in „Arirang” – o piesa descrisa de catre artista drept „blues corean” – cantat cu inflexiuni clare de imn angelic. „Same Girl” a incheiat un show de o profunda muzicalitate in care gratia s-a ingemanat fericit cu pasiunea. Aceeasi fata, mereu noua.
Anouar Brahem Quartet
Concertul lui Anouar Brahem a incheiat festivalul in armonii de o fermitate gracila, care si-au aflat seninatatea in esenta spiritului oriental. Sunetul vibrant al cvartetului – completat de Khaled Yassine la darbouka si bendir, Bjön Meyer la bas si Klaus Gessing la bas clarinet -, in care metrica jazzistica colorata de tente tunisiene, cu inflexiuni aeriene ca de harfa, s-a ondulat intr-o armonie animata de un diafan suflu interior, precum pneuma.
Oud-ul a purtat cu sine o melodie trista de dor, de dragoste si de suferinta, pura si pasionata in acelasi timp. Manunchiurile de sunet ce adastau cu persistenta au amintit de tandretea linistitoare a vantului ce duce cu sine firele de nisip in vartejuri aurii. Ritmicitatea reverberanta a percutiei in conjunctie armonica cu vibratiile profunde de bass au creat o rama sonora fluida pentru accentele miscatoare ale oud-ului, care revenea la prima nota ca la un pol al visarii.
Anouar Brahem a adus in Biserica Evanghelica din Mannheim plutirea usoara a brizei desertului, calmele coame ale dunelor si rotunjimea tandra a valului, intr-un show care, dincolo de granitele culturilor si cele ale credintei, a unit spectatorii in bucuria pura a muzicii. Leganarea gratioasa a dansului si ecoul lin al sunetului au persistat in domul german mult dupa ce show-ul se terminase – precum leganarea asezata a unei caravane ce se indeparteaza.
Enjoy Jazz Encore
Lizz Wright
Dupa un scurt intro de ghitara, Lizz Wright a aparut pe scena imbracata intr-o rochie rosie si fara incaltari, ca o zeitate a cantecului. Vocea ei cu adanci intunecimi, purtand cu sine o lunga istorie de iubire si suferinta, de bucurie si de oprimare, s-a revarsat majestuos ca un rau care petrece apele timpului. Textura bogata si inflexiunile dramatice au fost puse in valoare de calda vibratie a tonului, asemeni unei esarfe de catifea ce aluneca pe pamantul gol.
Trupa – Nicholas D’Amato, e-bas; Robin Macatangay, ghitara; Marvin Sewell, ghitara; Brannen Temple, tobe -, sustinand discreta tranzitie de la aluzii de rock cu inserturi de percutie pana la inflexiunile calme de balada si cant -, a asigurat un acompaniament adecvat unui show plin de sensibilitate, care s-a desfasurat naturaletea unei plimbari pe plaja, in amurg.
Gregory Porter
Show-ul lui Gregory Porter a debutat cu o explozie de energie muzicala si a continuat intr-un amalgam furtunos de registre perfect acordate. Vocea cu frumoase profunzimi armonice sustinute de o propulsie interioara plina de vibratie, a alunecat pe interval cu acea prospetime care face ca fiecare tema sa sune ca o improvizatie.
Cvartetul – Chip Crawford, pian, Aaron James, bas, Emanuel Harrold, tobe, Yoshuke Saton, sax – a oferit un fundalul solid, dand in acelasi timp performantei o nota instrumentala distincta. Solourile nervoase ale lui Saton, cu acut modulate schimbari de altitudine si energice volute tonale, au comentat tema in timp ce tobele i-au accentuat impactul. Basul a amplificat expresia, iar pianul a potentat subcurentul liric.
Sinuozitatea narativa a vocii lui Porter, circumnavigand linia melodica cu o admirabila stapanire a tonului, in echilibru perfect cu prestanta bine tensionata a trupei, a dat un show al superlativelor cu o idee de soul, o atingere funk, o adiere de blues.
Photo Credits Markus Kaesler, Richard Wayne
http://youtu.be/h_3FPTgdkuY
http://youtu.be/tp_KdAOspKg
