adminInterviu realizat de Adriana Carcu
Ma atrage sa lucrez cu improvizatia pentru ca imi ofera posibilitatea sa creez pe loc, sa compun in timp real. Cateodată reuseste, alta data nu, dar merita mereu sa incerci. Ceea ce ma interesează este procesul si nu produsul.
Sidsel Endresen apartine acelei categorii de artisti rari, care dupa ce au parcurs un vast teritoriu muzical – in cazul ei, pornind de la melosul scandinav, trecand prin folkul anglo-saxon si jazzul classic pana la cantecele traditionale arabe, chineze sau japoneze – si-au creat si perfectionat propriile mijloace de expresie, dand astfel nastere unui nou limbaj muzical. Ea isi foloseste vocea pentru a transforma mediul sonic intr-o prezenta muzicala ce irumpe ca o energie noua, tehnicizata si totusi suava si pentru a se intalni si completa cu pandantul ei digital chiar in prezenta publicului. Recentul album, Didymoi Dreams lansat impreuna cu chitaristul Stian Westerhus ne releva una dintre multiplele fatete ale unei muziciene complexe, care isi exploreaza potentialul propriei voci, pentru a se adresa sensibilitatii noastre in cel mai direct mod posibil. De mai bine de trei decenii, Sidsel Endresen este angrenata, impreuna cu muzicienii jazzului norvegian, intr-o cautare interactiva a noi mijloace de expresie menite sa transforme sunetul in emotie pura.
Adriana Carcu: Sidsel, din ce este facuta vocea ta?
Sidsel Endresen: Cred ca o voce este mai degraba un canal. Asta este ce simt acum, dupa ce am lucrat cu ea atatia ani. Este, ca sa spun asa, muschiul care ma conecteaza cu lumea: un instrument pe care il folosesc in acest scop. Pe de alta parte, pentru ca face parte din corpul meu, ea este, de asemenea, conectata la procesele mele mentale. Acolo nu exista niciun filtru, ceea ce intr-un fel e bine, riscul este insa ca acest lucru poate deveni foarte intim, iar asta nu doresc defel sa se intample. Pot sa fiu personala, dar nu intima. Există acolo o linie de demarcatie foarte fina. Imi place, de asemenea, sa-mi pot schimba perspectiva, sa-mi pot privi vocea dinafara pentru a putea observa cat de aproape sunt de a implini o idee muzicala. Este ca un instrument, dar fara filtrul material impus de forma fizica. Aici nu se interpune nimic. Pentru mine vocea este un mariaj fericit intre intuitia muzicala si propriul intelect. Desi ele nu functioneaza bine separat, unificarea lor ia un timp foarte indelungat. Ori de cate ori incerci ceva nou, esti mai mult cerebral decat intuitiv, dar dupa aceea, daca lucrezi destul, la un moment dat lucrurile isi gasesc locul. Cu alte cuvinte, spontaneitatea are nevoie de multa pregatire.
A fost acesta un efort focusat?
Nu prea, acum cand ma gandesc. Pe cand eram o muziciana tanara am experimentat foarte mult, am lucrat cu diferiti parametri si diverse structuri, fara niciun fel de concept. Mai tarziu, cand am inceput sa lucrez metodic, mai ales cu module de sunet, baza era deja acolo, asa ca am putut sa-mi folosesc din nou intuitia. Acest lucru este foarte important, mai ales daca lucrezi cu improvizatia.
Ai hotarat devreme ca vei deveni vocalista sau a fost mai degraba un concurs de imprejurari?
Buna intrebare. In casa noastra a existat mereu foarte multa muzica. Tata canta la vioara si mama cu vocea. Deci cantatul era acolo. Pe cand aveam vreo 14 ani, tata mi-a dat o chitara si dupa ce am invatat sa cant un pic, m-am si apucat sa compun. Trebuie ca pe atunci am constatat ca vocea mea poate purta un cantec. Nu cred ca am hotarat vreodata sa devin vocalista ci mai degraba cred ca s-a intamplat asa; mai ales datorita oamenilor pe care i-am intalnit cand eram inca foarte tanara si care faceau muzica. Si de acolo am crescut treptat. Nu am inceput sa cant profesionist decat de pe la 25 de ani. Inainte de aceea ma gandeam sa fac alte lucruri. Nu am studiat muzica. Am studiat socio-antropologie si voiam sa devin cercetatoare. Si apoi, intr-o buna zi, cei cu care cantam mi-au propus sa dam un concert intr-un club din Oslo. Concertul a iesit bine, am mai cantat prin cateva cluburi din Oslo si deodata m-am trezit ca fac parte din scena muzicala.
Cand ai inceput sa scrii muzica? A fost rezultatul unui proces de maturizare sau pura inspiratie?
A fost cu siguranta rezultatul unui proces de maturizare. La inceput faceam cantecele sentimentale cu putinele acorduri pe care le cunosteam. Cand am inceput sa lucrez cu muzicieni am devenit mai ambitioasa si desi am continuat sa compun muzica, mi-am dat seama cat de putin stiam, asa n-am mai aratat nimanui ce fac. Ani de zile am scris doar poezie si texte si, pentru ca faceam asta inca de foarte tanara, am dobandit acolo o voce distincta. De fapt, am incetat sa compun cativa ani buni, pentru ca existau unii care o faceau mult mai bine decat mine.
A avut acest fapt un efect inhibitoriu?
Nu tocmai. A fost mai degraba o reactie fireasca la faptul ca piesele scrise de altii pentru mine erau pur si simplu mai bune. Eu faceam doar textele. Am reinceput sa compun pe la mijlocul anilor optzeci. Intre timp faceam un alt gen de muzica. Deci, vezi, tot ce mi se intampla este foarte gradat. Chiar si acum, in timp ce vorbim, ma aflu in mijlocul unui proces de invatare. Sunt foarte fericita ca am ales acest drum, pentru ca el m-a dus unde trebuie.
Firul care duce inapoi la traditia nordica din muzica ta este perceptibil. Ai vrea sa dezvolti aceasta tema?
In mod ciudat, sursa mea principala de inspiratie cand am inceput sa scriu muzica, a fost Joni Mitchell si alti muzicieni care apartin traditiei folk americane si nu nordice, dar probabil ca atunci cand traiesti in Norvegia esti automat expus la aceste influente. Norvegia este o tara in care muzica traditionala se bucura de mare respect. O auzi incontinuu la radio. Am crescut auzind-o, pentru ca tatalui meu ii placea s-o asculte, mai ales muzica de vioara. Asa ca face cu siguranta parte din patrimoniul meu personal.
Ceea ce mi se pare frapant este coabitarea traditiei nordice cu cele mai indraznete tehnici si experimente. Unde se intalnesc ele? Care este punctul de disjunctie?
Desi, dupa cum spuneam, influenta anglo-americana (am trait in Anglia opt ani) a fost definitorie pentru mine la inceput, punctul meu de plecare, cand am inceput sa-mi explorez vocea, a fost acela de a incerca si altceva decat sustinerea unei linii melodice. Am vrut sa lucrez mai mult cu improvizatia si mai instrumental cu vocea, astfel incat sa pot schimba texturi, intra si iesi din muzica fara sa ma simt constransa. Traditia de improvizatie jazzistica nu ma satisfacea defel. Desi multi dintre eroii mei sunt interpreti de jazz nu am fost niciodata indragostita de traditia vocala mainstream.
De ce? Din cauza tehnicii?
Cred ca din cauza manierismului jazzului vocal, care mi s-a parut mereu cumva desuet, cumva cețos. Este minunat cand e autentic, dar daca incerci sa-l imiti e ca si cum te-ai preface. Am trecut prin jazz, am studiat si am cantat standards si am studiat armoniile, dar nu m-am regasit acolo nicodata. Eu cred ca am mai degraba afinitati cu vocalistii de pop, cu muzica country si folk, dar din punct de vedere al improvizatiei am cautat alte cai. Am explorat formele muzicale etnice din toata lumea, care sunt o sursa enorma de inspiratie, pentru ca folosesc vocea in moduri atat de diferite. O lasi pur si simplu sa izvorasca si sa curga prin tine. Exista ceva in felul in care aceste voci se misca si in aceste texturi, care m-a atras enorm. Acesta a fost primul fel de cercetare pe care am facut-o, daca o putem numi astfel. Perioade indelungate de timp am petrecut cate 12 ore pe zi lucrand cu vocea, inregistrand-o, desfacand-o in elemente fonetice, in celule de sunet si incercand apoi sa le transform in obiecte muzicale, in ceva care sa ma ajute sa comunic cu alti muzicieni si cu ceilalti oameni. Este un proces indelungat. Dar cred ca si vocea mea cea mai experimentala, cea mai sonica provine tot din munca cu cantecul. Ceea ce am facut in primii zece ani a fost sa pre-organizez materialul muzical. Asa ca nu este de parca ai deveni dintr-o data o alta persoana. Totul se leaga.
Cu toate acestea vocea ta are o calitate suava. Te consideri o vocalista lirica?
Cred ca sunt o combinatie intre liric si tehnic. Nota personala cred ca provine din lucrul cu toate valentele muzicii si nu din convingerea ca este important sa exprim ceea ce simt. Nu fac asta niciodata. De la bun inceput mi-a fost clar ca scopul meu este acela de a ma concentra pe ritm si pe fonetica interpretarii, cum sa formezi o vocala sau cum sa armonizezi poezia cu muzica. Acesta a fost focusul meu, mai mult decat aspectul psihologic sau continutul literar al textului. Asta trebuie sa vina din faptul ca am mare incredere in material. Daca e o balada trista, hai sa vedem ce putem face cu ea. Este la fel si azi: anumite lucruri suna foarte tehnic, dar cand lucrez cu ele am de-a face cu diferite campuri de energie, cu frumusete sau uraciune, cu viteza sau densitate, deci tehnica pe care o folosesc trebuie sa corespunda ideii de baza. Daca pui prea multa simtire in ceva iti pierzi acea verticalitate care te ajuta sa ramai onest. Daca fac asta risc sa ma afund intr-un teren mlastinos care ma absoarbe treptat.
Vocea ta acopera o arie expresiva foarte vasta, de la cantece pline de lirism la cele mai indraznete experimente. Care este mediul sonic cu care te indentifici cel mai bine la ora asta?
Este o chestiune de afinitate si de dinamica a scenei, care te ajuta sa sinergizezi cu altii. Asta este ceea ce ma atrage in ziua de azi: sa nu stiu ce va rezulta dintr-o colaborare. Nu are legatura cu niciun instrument anume ci mai degraba cu felul in care cineva canta la el si cu sunetul pe care il produce. De exemplu, imi place incredibila asprime a chitarei lui Stian Westerhus si tempo-ul lui. El are un simt natural al masurii in care ne intalnim ca intr-un flux. Imi place de asemenea tandretea si totala claritate al lui Jan Bang si felul in care organizeaza sunetele pe parcursul unei piese. Imi place sa lucrez cu Thomas Strønen si Humcrush pentru ca poate exprima o gama intreaga de stari: poate varia de la foarte suav la isterie si apoi la monumental.
In asa numitele deconstrucții sonore, testezi posibilitatile tehnice ale propriei voci sau mai degraba explorezi teritorii muzicale virgine?
Cred ca un aspect foarte simplu al acestei chestiuni este, ca sa zic asa, faptul ca nu-mi place sa fac mereu acelasi lucru. Ceva care e prea frumos sau prea funky devine curand prea mult pentru mine. Imi place sa construiesc si apoi sa descompun pentru ca de cele mai multe ori atunci se naste ceva nou. Am lucrat atata timp cu material normal incat la un moment dat, acum vreo 15 ani, am simtit nevoia unei schimbari. Ma atrage sa lucrez cu improvizatia, pentru ca imi ofera posibilitatea sa creez pe loc, sa compun in timp real. Cateodata reusesc, alta data nu, dar merita mereu sa incerci. Ceea ce ma intereseaza este procesul si nu produsul.
Iti satisface intreaga arie de expresie, ca interpreta si compozitoare?
Da, cu siguranta. Pentru ca improvizatia este o zona lipsita de tabu-uri. Este un loc muzical care-mi produce multa bucurie. Nu am vrut sa lucrez intr-un context bazat pe improvizatie de free jazz, pentru ca acolo exista niste definitii despre ce e bine si ce e rau. Nu sunt o puritana in ceea ce priveste forma improvizatiei si acest lucru ma ajuta sa las lucrurile sa se intample; chiar lucruri care nu-si au locul acolo si care, daca continui sa le faci, dupa o vreme si-l gasesc singure.
Te consideri o exponenta a jazzului nordic?
Fireste ca fac parte din el. Asta are mai putin de a face cu fiordurile si cu muntii si mai mult cu faptul ca suntem o comunitate mica in care ne cunoastem cu totii, in cadrul careia ne intalnim si interactionam. Am depasit acum multi ani granitele genurilor si de atunci incoace aceasta imixiune dincolo de gen a devenit atat de intensa, incat cu siguranta ca ne-a influentat pe toti. Un alt aspect esta acela ca Scandinavia are o cultura muzicala specifica, dar eu o cunosc mai indeaproape doar pe cea norvegiana. Si exista desigur cativa oameni foarte importanti ca Jan Garbarek si Jon Christensen care au facut munca de baza. Jan a fost primul care a mixat muzica afro-americana cu elemente norvegiene. Oameni ca acestia sunt o sursa de inspiratie.
Mi se pare remarcabil faptul ca alaturi de exploatarea melosului autohton ai pornit in lume ca sa explorezi noi traditii si tehnici. Cum se reflecta acest lucru in muzica ta?
A incerca sa te familiarizezi cu noi forme de expresie nu este o experienta lineara. Nu este ca si cum ai gasi un alt gen de muzica pe un alt continent si te si poți afunda in ea. Ti-ar trebui o viata ca sa cunosti acele forme de expresie, asa ca nu ai voie sa te apropii ca un diletant. Nu inteleg cantatul traditional arab, chinezesc sau japonez, nu inteleg exact ce fac ei, dar sunetele si structurile mi se par foarte interesante. Studiul acestora mi-a deschis o multime de posibilitati tehnice si mi-a relevat valentele propriei mele voci.
Ai vrea sa ne impartasesti planurile tale de viitor?
Cred ca exista deja planuri de care inca nu sunt constienta si spun asta pentru ca acest lucru se intampla mereu. Aud pe cineva cantand sau cineva ma aude pe mine si intram in contact, sau vorbesc cu cineva despre ceva si dintr-o data lucrurile incep sa se intample. Intentionez sa mentin colaborarea cu Humcrush si pe cea cu Jan Bang si Erik Honoré. Voi continua cu proiectul meu solo, cu care vreau sa scot un album si lucrez la un album live impreuna cu Stian Westerhus, care va aparea cat de curand (n. ed. Didymoi Dreams a fost lansat pe 8 iunie 2012).
Photo credits: Richard Wayne
