adminDraga Seb Rochford,
Ascultam Polar Bear in martie 2010, in drum spre primul meu interviu de angajare. Inca era iarna in Bucuresti, mormane de zapada innegrite de fum, gheata peste tot si eu care-am alunecat si-am cazut fix în fata viitoarei mele sefe, printre masini, speriind-o si dandu-i palpitatii infinite. Surprinzator, am luat interviul si, cand am iesit din nou pe strada, mi-am pus castile-n urechi si Polar Bear a inceput sa cante „Happy for you” (care suna mai degraba a ah-ce-ma-bucur-ca-ti-ai-gasit-un-nou-iubit decat felicitari-pentru-angajare, dar ce mai conteaza). Polar Bear au intrat in best of-ul meu de jazz pe 2010, pentru ca aveau, si inca mai au, un talent teribil in a lasa lucrurile sa scape de sub control, pentru ca practica o sanatoasa lipsa de inhibitii vizavi de granitele genului (ale oricarui gen), pentru ca sunt de parere ca totul merita luat in seama, de la funk la d&b, de la electro la psihedelic. Nu degeaba scria Paul Morley în The Observer ca ce fac ei “nu e doar jazz, e sunetul libertatii”. In plus, ii cheama Polar Bear, deci se potrivesc de minune în colectia mea de ursi muzicali (unde ii aveam deja pe Grizzly Bear si Panda Bear).
Polar Bear au, de fapt, unul dintre cei mai buni bateristi din Marea Britanie. Si zic asta nu doar din cauza nominalizarilor la Mercury Prize (poti sa te faci deja ca n-auzi ce spun despre tine si sa te duci in camera de-alaturi), ci si pentru ca: nimeni, absolut nimeni, nu mai are asemenea coafura afro fara sa fie afro (un fel de leu brunet în costum sau tunica), tatal tau, Gerald Rochford, e poet (well, guess what, si-al meu e!), ai 2 frati si 7 surori (aici esti la egalitate cu Jack White, care are 6 frati si 3 surori), probabil ca nu mai esti in stare sa spui care sunt toate trupele in care ai cantat, dar tin sa-ti aduc aminte de Bojan Zulfikarpasic’s Tetraband (pentru ca suna prea bine) si de Babyshambles-ul lui Doherty (pentru ca suna prea british), ai batut tobele pe albumele lui David Byrne, Brian Eno, Adele (si ai cantat cu Brett Anderson in noiembrie anul trecut, la Jools Holland), asculti orice, de la Slayer la Deerhof la Spoek Mathambo sau Venetian Snares, te mai cheama si Room of Katimas (“that’s just me in my bedroom”, inregistrand ceva ce suna mai degraba a Bon Iver decat a Polar Bear), spui ca iubita te-a poreclit DJ Aubergine, pentru ca stai mereu la calculator si-i pui muzica si ai niste pantaloni scurti violet, ai umblat trei ani de zile in Londra cu tobele prin metrou de la un concert la altul (n-aveai masina), crezi ca Ornette Coleman e the real deal, il stii pe Damon Albarn (am vazut c-ai pus o poza cu el pe Twitter) si pari cel mai timid om din lume. Asta ca sa nu mai vorbim, desigur, de felul in care arunci tobele-n aer.
Nu stiam decat o parte din toate astea cand am aflat ca Polar Bear o sa cante la Green Jazz Fest, in iunie 2011. Concertul din gradina de la Green e in top 3 cele mai bune concerte de jazz pe care le-am vazut pana acum (locul 1 e al lui Avishai Cohen, ce sa-i faci, iar 3-ul e pentru Medeski, Martin & Wood, vazuti pe ploaie si jet lag, la egalitate cu Jagga Jazzist, vazuti pe-ntuneric si un cocktail indoielnic). Pe scurt, ati cantat pe baza de complicitate si explozii, iar eu m-am simtit datoare sa marchez fiecare punct culminant (si au fost destule) cu cate-un tipat de-al meu care l-a facut pana si pe Elvis Costello sa-mi trimita o bezea prin aerul prafuit de la Sala Palatului. S-a intamplat asa: dupa un solo de bas sau de tobe, tipam ca la jazz si tu, Seb, te uitai uimit sa vezi cine-i fana Polar Bear din estul Europei, eu zambeam, tu zambeai pana la urechi si-am dus-o asa tot concertul. La final, praf cum eram si fara cd pe care sa iau autograf (Paul n-avea, si daca Paul n-are, atunci nu mai exista speranta), n-am fost in stare decat sa chem un taxi, sa plec acasa si sa ascult Polar Bear cu lumina stinsa. Desi as fi putut sa mai stau putin si sa-ti spun toate lucrurile astea, in loc sa le scriu la un an si jumatate dupa, intr-o limba pe care oricum n-o intelegi.
Dar, draga Seb, totul nu e inca pierdut. Pe 1 noiembrie vin la Londra (ca sa-l vad pe Jack White). Pe unde canti? Unde ne vedem? Da-mi un semn.
Luiza
Seb Rochford poate fi gasit la Days and Nights at the Takeaway (http://thetakeaway.bandcamp.com/), oriunde dati nas în nas cu Acoustic Ladyland sau Polar Bear (pe Grooveshark, de pilda: http://grooveshark.com/#!/album/Held+On+The+Tips+Of+Fingers/4422481), in live-ul lui Brett Anderson (http://www.youtube.com/watch?v=XVLxglocfb0) si asa mai departe.
