admin
Pannonica Rothschild este intruchiparea romantismului rebel si a fascinatiei pentru muzica, duse pana la ultima consecinta. De-a lungul deceniilor ea a devenit simbolul acelor vise pe care nu indraznim sa ni le implinim, dar pe care, atunci cand le recunoastem in biografia altora, le aprobam cu un suspin. Cand i-am citit povestea* nu am stiut daca sa-i admir mai intai curajul de a fi renuntat la confort in schimbul boemei, puterea de a sfida prejudecata sau nebunia de a trai doar pentru jazz. De fapt, nu stiu nici azi.
Numele ei te face sa te gandesti la bogatie, iar prenumele te duce cu gandul la o piesa de Thelonious Monk. Ambele asertiuni sunt valabile. Pannonica este fiica lui Charles Rothschild, unul din cei mai influenti bancheri ai secolului XX. Mama ei provenea dintr-o familie de nobili din Transilvania. S-a nascut intr-o familie din care excentricii nu au lipsit, intr-un castel din Anglia, unde ciresele se serveau la desert direct din pomii adusi la masa si ale carui gradini erau populate cu animale exotice. Dupa casatoria cu baronul Jules de Koenigswater, a trait o vreme la Paris, iar in timpul razboiului l-a urmat in Africa, unde acesta conducea Armata Libera Franceza. Pentru serviciile aduse la Cairo si in Italia, Pannonica a fost decorata de statul francez si a primit gradul de locotenent, iar dupa razboi a trait o vreme la Oslo alaturi de sotul ei, care devenise Ambasador al Frantei in Norvegia.
Este greu sa crezi ca o femeie cu un asemenea destin va deveni The Jazz Baroness, ca numele ei va fi indisolubil legat de istoria jazzului postbelic si ca pentru ea se vor scrie mai bine de 20 de cantece. Pannonica de Thelonious Monk, Nica’s Dream de Horace Silver, Poor Butterfly de Sonny Rollins sunt doar cateva.
Fascinatia pentru jazz a fost o constanta marcanta a preocuparilor sale artistice, dar aceasta a luat o forma premonitiva atunci cand Nica a auzit simfonia lui Duke Ellington, Black, Brown and Beige: “Am simtit ca trebuie sa fiu acolo unde e muzica. Ca trebuie sa intreprind ceva. Sa ma implic in vreun fel. Mesajul era foarte clar. La scurt timp dupa aceea m-am rupt de tot. A fost ca o chemare.”
In momentul in care, in casa unor prieteni din New York, a auzit pentru prima data piesa Round Midnight cantata de Thelonious Monk, pe un disc recent, viata ei a luat un nou curs. Tocmai urma sa ia avionul inapoi spre Mexic, unde sotul ei, Jules de Koenigswater, se afla in serviciu diplomatic. Nu l-a mai luat niciodata. A mai ascultat piesa de vreo 20 de ori si a hotarat ca trebuie sa-l cunoasca pe pianist. Si-a parasit pe loc sotul, cei cinci copii si o existenta protejata in mijlocul unei familii de o bogatie opulenta, s-a instalat permanent intr-un hotel de lux in New York si a pornit in cautarea lui Monk. A inceput sa frecventeze cluburile de jazz de pe 52th Street, unde, in compania lui Kerouac, William Borroughs, Allen Ginsberg ii va asculta seara de seara pe Charlie Parker, Dizzie Gillespie, John Coltrane si Miles Davis. Li se vor alatura pictorii expresionisti Jackson Pollock, Willem de Kooning, Franz Kline si Frank Stella si scriitorii din noua generatie Saul Bellow, Norman Mailer si Tom Wolfe. Pe Thelonious Monk, care in perioada aceea avea interdictie de a canta in cluburile de jazz din New York – in urma unei arestari pentru consum de narcotice – il va cunoaste mai tarziu la Paris, dupa un concert. Din momentul acela nu se vor mai desparti niciodata. Pannonica isi va pune dragostea, averea si viata in slujba lui Thelonious Monk si a muzicii sale. Mai tarziu va spune: “Este cel mai frumos om pe care l-a cunoscut vreodata.”
Ce a urmat a fost un vartej concerte, repetitii, inregistrari, calatorii, arestari si drame, care a durat aproape treizeci de ani, pana la moartea lui Monk. Bentley-ul argintiu al baronesei va deveni legendar, la fel ca si dedicatia ei pentru muzicienii de jazz lipsiti de mijloace, pe care ii va sustine mereu, moral si financiar. Despre jazz va spune: “Muzica de jazz este ceea ce ma misca cu adevarat. Are ceva din muzica tiganilor unguri, ceva trist si frumos. Este ca o dorinta de libertate. Si apoi, nu am cunoscut niciunde oameni a caror prietenie sa fie mai calda decat cea a muzicienilor de jazz”. Nica va deveni patroana de drept a scenei jazzistice din New-York-ul anilor 50, adorata de muzicieni si condamnata de establishment. Faima ei contradictorie va ajunge la apogeu atunci cand ziarele vor anunta cu litere de o schioapa ca Charlie Parker a murit in apartamentul ei. Se pare ca Bird, bolnav de ciroza si complet deterioriat de dependenta sa, a batut la mai multe usi in zilele acelea in cautare de adapost. Usa baronesei a fost singura care i s-a deschis.
Dedicatia ei avea sa atinga cota maxima atunci cand, aflata la volanul Rolls-Royce-ul care-i ducea pe Monk si pe saxofonistul Charlie Rouse la un gig in Baltimore, a luat asupra ei posesia unui plic de marijuana in valoare de 10$, in timpul unei perchezitii la drumul mare. A facut-o stiind ca Monk nu ar mai fi rezistat la un alt stagiu de detentie. Procesul pentru posesie de narcotice si condamnarea la 3 ani inchisoare, care a fost prada tabloidelor pentru ani ce aveau sa urmeze, i-au subminat definitiv prestigiul social. Nu ca i-ar fi pasat. Nica a continuat sa fie alaturi de Monk pana in momentul mortii acestuia.
S-au emis multe speculatii despre adevarata natura a relatiei intre Pannonica Rotschild si Thelonious Monk. Daca in lunile petrecute la Paris, ea a fost una romantica sau daca pe cei doi i-a legat de la bun inceput o prietenie afectuoasa, va ramane pentru totdeauna un secret. Nellie, sotia lui Monk a invatat sa-i accepte prezenta si ajutorul si a fost chiar recunoscatoare atunci cand Monk, bolnav si bantuit de demoni, s-a mutat in casa Nicai, pe care aceasta o cumparase ca sa-l poata gazdui. Acolo avea sa moara in 1982. La inmormantarea lui, Nica si Nellie au stat alaturi si au primit in mod egal condoleantele si elogiile datorate unei sotii de drept.
Pannonica va mai trai sase ani dupa moartea lui Monk, dar nu va mai fi aceeasi. Isi va petrece cea mai mare a timpului in pat, citind, inconjurata de cele 100 de pisici ale sale. Pentru ca in casa nu exista televizor, va fi des intrebata cu ce isi ocupa timpul. Va raspunde invariabil: cu depanarea amintirilor. Inainte de a muri, Nica si-a exprimat o singura dorinta; aceea ca cenusa sa-i fie imprastiata deasupra raului Hudson, la o ora anume. In jur de miezul noptii.
* Hannah Rothschild, The Baroness – The Search for Nica, the rebellious Rothschild, Virago Press, 2012.
