adminPoem pe muzica lui Stian Westerhus notat in timpul concertului de chitara solo la Green Hours, Bucuresti, 4 iunie 2012
Vad lucruri, lucruri ingrozitoare,
razboaie si stafii, avioane si pajisti rosii.
Imi aud pulsul si sangele
gonind prin vene.
Vad un ceas vechi, pe marmura unui camin
si vad timpul dizolvandu-se in secunde
pe care deja le-am uitat.
Traficul se opreste la intersectii
ca sa asculte clopotele bisericii
si pasarile din parc ciripesc,
neauzite.
Angrenajele unei masini s-au blocat
si scrasnitul rotilor care rup fierul
se transforma intr-o magma
ce cara cu sine timpul.
O bataie insistenta la usa
te face sa banuiesti ca
in fata ei s-ar afla cineva,
dar prin perdeaua zdentuita
nu vezi decat strada plina de sunete
care se nasc din ele insele
si pleaca perechi
spre prima statie de metrou.
Un om cauta in gunoi
si se indeparteaza cu o punga goala
in mana stanga,
si cu vantul, suflandu-i din spate.
Undeva, intr-o camera,
cineva asculta Heavy Weather.
La televizor se anunta
ca a cazut un avion.
Se lasa noaptea cu un zgomot surd,
ce anuleaza certitudinile
si spulbera toate sperantele.
Dimineata rasare
inainte ca noaptea sa apuna
si e iarna.
Un seismograf masoara vibratia
produsa de aripa unui future,
iar acul pick-up-ului
sapa santuri irecuperabile
pe discul ce se invarte in gol.
Cineva a aruncat o piatra
si asteapta ca ea sa-i sara inseptit,
desi nu se vede niciunde vreo apa.
Stian musca corzile chitarii,
iar din ea curg lacrimi
si batai de inima,
care nu mai apartin nimanui.
Bataile in usa se intetesc
si in strada continua sa nu fie nimeni.
Cand ele sau oprit, golul se umple de durere
si de un cantec rar.
(Pasari cu lungi cozi rosii).
Intr-o sala goala de bal, o fata
invata sa danseze fara muzica,
in timp ce pantofii ii scartaie
pe parchetul lustruit.
Respiratia mea ia forma unei nave spatiale
ce trece dincolo de marginea posibilului.
Se lasa o noapte verde
si dintr-o camera de subsol
se aude un cantec de leagan
cantat de o batrana ragusita.
Norii au prins la mijloc un fulger
care devine o fasie de speranta.
Prin piata plina de apa trece un dric,
tras de cai albi.
Un copil exerseaza la vioara
o gama inexistenta,
iar cersetorul din colt
s-a sinucis.
Cineva incearca sa cante la muzicuta
un recviem.
Notele o iau razne spre cer,
transformandu-se in pasari
cu cozi lungi, rosii.
Slujba din biserica s-a sfarsit,
dar copiii din cor canta in continuare,
pentru ca dirijorul a plecat
uitand sa coboare nota finala.
